Ploaie de premii Emmy, duminică seara în L.A.
Bryan Cranston şi Glenn Close au obţinut duminică seară premiul Emmy pentru cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial dramatic, pentru cel de-al de-al doilea an consecutiv.
Bryan Cranston a fost răsplătit pentru interpretarea din serialul "Breaking Bad", în care joacă rolul unui profesor de chimie diagnosticat cu cancer în fază terminală care se asociază cu un fost elev pentru a fabrica metamfetamină.
Glenn Close a câştigat un nou Emmy pentru rolul avocatei Patty Hewes, din serialul "Damages". Pentru actriţa de 62 de ani este cel de-a treilea premiu Emmy din întreaga carieră.
Michael Emerson, interpretul personajului Ben Linus, din "Lost", şi Cherry Jones, preşedintă a Statelor Unite în '24', au obţinut premiul de cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial dramatic.
Alec Baldwin, din "30 Rock" şi Toni Collette, din "United States of Tara", au primit premiul Emmy pentru cel mai bun rol principal masculin şi respectiv cea mai bună actriţă într-un serial de comedie.
Victoria lui Toni Collette a făcut ca Tina Fey, din sitcomul "30 Rock" să rateze trofeul pentru cel de-al doilea an consecutiv. Ea a primit însă un premiu pentru modul în care a interpretat rolul Sarah Palin în show-ul "Saturday Night Live".
Kristin Chenoweth, din "Pushing Daisies" şi Jon Cryer ("Two and a Half Men") au câştigat câte un premiu Emmy pentru cea mai bună actriţă şi cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie.
Jeff Probst a câştigat un Emmy pentru cel mai bun prezentator de reality-show, pentru "Survivor".
"The Amazing Race" a câştigat cel de-al şaptelea Emmy consecutiv la categoria reality-show.