Povestea lui Vladimir Komarov, omul care a căzut din spaţiu. Doar călcâiul lui a rămas intact după impact

9 martie 2021 11:49   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Înainte de-a visa să devină un cosmonaut sovietic de succes, Vladimir Mikhaylovich Komarov era un băiat cu o mare pasiune pentru zbor. Născut în Moscova, pe 16 martie 1927, a devenit de mic interesat de aviaţie, iar, la 15 ani, era deja înrolat în Forţele Aviatice Sovietice. În 1949, se putea numi pilot.

În 1964, Komarov s-a făcut remarcat pilotând Voskhod 1, prima rachetă care a dus mai multe persoane în spaţiu. N-a fost primul om care a ajuns în spaţiu – această onoare a aparţinut lui Yuri Gagarin, pritenul său – însă a căpătat respectul colegilor lui prin talentul de care a dat dovadă şi determinarea sa.

Pe măsură ce se apropia aniversarea de 50 de ani a Revoluţiei Comuniste, Uniunea Sovietică voia să organizeze ceva special cu asemenea ocazie. Şi, într-un fel, chiar a reuşit asta. Pe 24 aprilie 1967, cosmonatul sovietic Vladimir Komarov a încercat să se întoarcă pe Pământ, după misiunea spaţială Soyuz I, dar paraşuta lui nu s-a deschis, creând rumoare în toată lumea.

Citește aici mai multe despre Komarov, astronautul de excepţie, pe care lumea întreagă şi-l aminteşte ca „omul care a căzut din spaţiu”.

Mai multe