Probleme cu sonorizarea la Grammy 2016! Adele, furioasă după prestație
Decernarea premiilor Grammy 2016 a avut loc luni noapte (15 februarie), în Los Angeles, California, Statele Unite ale Americii. Mai mulți artiști de peste ocean au fost recompensați pentru carierele lor înfloritoare, iar câțiva dintre ei chiar au urcat pe scenă și au cântat live în fața publicului.
Evenimentul a avut loc la Staples Center, unde se pare că organizatorii nu au reușit să pună la punct sonorizarea. Mai multe staruri au avut probleme cu microfoanele și cu celelalte sisteme audio în timpul prestațiilor live. Printre acestea se află și Adele, al cărei moment pe scenă a fost mult așteptat.
Exact când artista se pregătea să îi uimească pe toți cu calitățile ei vocale, a avut parte de o mare dezamăgire. Sonorizarea a făcut să pară că Adele cânta fals, lucru pe care aceasta l-a observat imediat, însă nu s-a oprit în niciun moment din cântat, potrivit dailymail.co.uk.
S-a întors nervoasă în public
Totuși, când a venit momentul să se întoarcă la locul ei, furia și dezamăgirea se puteau citi pe chipul artistei. Aceasta s-a așezat lângă partenerul ei, Simon Konecki, căruia s-a plâns de problemele întâmpinate pe scenă. Imediat, Adele și-a deschis telefonul pentru a vedea reacțiile celor prezenți la eveniment. Chiar dacă sonorizarea a fost defectuasă, atât colegii de breaslă, cât și fanii, au apărat-o pe cântăreață.