Rachel Weisz şi-a scos burtica la plimbare. Ce bine arată graviduţa

20 iunie 2018 14:51   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

În aprilie, Rachel Weisz (48 de ani) şi Daniel Craig (50 de ani) au anunţat că aşteaptă primul lor copil. Actriţa a încercat să stea departe de bliţuri, însă zilele trecute paparazzi au surprins-o pe străzile din New York.

Într-un interviu acordat publicației „New York Times”, Rachel a dezvăluit în luna aprilie faptul că sarcina este înaintată, însă nu cunoaște încă sexul copilului. “O să înceapă să se vadă în curând. Eu și Daniel suntem extrem de fericiți. O să avem un mic omuleț. Abia așteptăm să facem cunoștință cu el sau ea. Totul este așa un mister!”, a declarat aceasta.

Rachel Weisz şi Daniel Craig, unul dintre cele mai discrete cupluri de la Hollywood

Acesta va fi primul copil pentru cuplul Weisz-Henry. Rachel mai are un fiu, Henry (12 ani), dintr-o altă relaţie, iar Daniel Craig mai are o fiică, Ella (26 de ani) din căsnicia cu Fiona Loudan. Rachel şi Daniel s-au cunoscut în 2010, iar în 2011 s-au căsătorit. Au fost întotdeauna discreţi cu viaţa personală, tocmai de aceea vestea că Rachel este însărcinată i-a luat pe mulţi prin surprindere.

Nevasta lui Daniel Craig este o graviduţă adorabilă. Actriţa, câştigătoare a premiului Oscar în anul 2006, a fost fotografiată în timp ce părăsea apartamentul din New York, alături de băiatul ei, Henry.

Burtica este destul de proeminentă, semn că “James-Bond junior” va veni pe lume în mai puţin de trei luni. Rachel nu s-a îngrăşat şi e o graviduţă foarte cool. Actriţa purta o rochie vaporoasă cu flori, o jachetă din denim, iar în picioare avea tenişi albi.

Mai multe