Raportul final al medicilor legiști: Whitney Houston a murit din cauza unei supradoze de cocaină, alcool și medicamente

5 aprilie 2012 4:04   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Ea "ar fi decedat din cauza unei supradoze de stupefiante, medicamente şi alcool", subliniază documentul de 42 de pagini, adăugând că niciun indiciu asupra unei eventuale crime nu a fost descoperit la locul faptei, notează Agerpres.

Trupul neînsuflețit al cântăreţei a fost descoperit la 11 februarie în cada de baie a camerei sale din hotelul de lux Beverly Hilton, se arată în raportul final. La sfârşitul lunii martie, medicii legiști au publicat un raport preliminar, în care menționau că vedeta a murit prin înec, în mod accidental, sub efectul cocainei consumate. Medicii legiști au descris cauzele decesului ca fiind "accidentale".

Cântăreţei îi curgea un firicel de sânge din nas şi în cameră a fost descoperită cocaină, adaugă raportul.

Cântăreața a fost înmormântată pe 19 februarie, în orașul ei natal, Newark. Înainte cu o zi, familia a organizat o ceremonie în memoria artistei, un eveniment la care au participat peste 1.500 de invitați.

Mai multe