Răsfăţ total: Mariah Carey va plăti 193.500 de dolari pentru o vacanţă a câinilor ei!
Extravaganţă maximă! Starul american Mariah Carey va plăti 193.500 dolari pentru a-i trimite pe cei opt câini ai săi într-o vacanţă de lux, în Marea Britanie.
Artista americană, în vârstă de 44 de ani, va scoate din buzunar o sumă exorbitantă, 193.500 dolari, pentru a-şi trimite cei opt câini cu avionul în Marea Britanie. În plus, aceasta va da încă 15.000 de lire sterline pentru ca animalele ei de companie să petreacă un sejur în luxosul hotel pentru câini, The Paws Seasons din Bristol, potrivit contactmusic.com. Acest stabiliment pentru câini îi taxează cu 60 de lire sterline pe zi pe stăpânii animalelor care îşi petrec aici un sejur, însă câinii cântăreţei americane vor avea parte de o serie de facilităţi suplimentare.
Mariah Carey nu se află la prima ei extravaganţă financiară de acest fel, întrucât le răsfaţă destul de des pe animalele ei de companie. Recent, vedeta americană a plătit 47.000 de dolari pentru a-şi răsfăţa câinii cu o gamă completă de tratamente de îngrijire şi înfrumuseţare.
Frumoasa Mariah Carey s-a căsătorit cu cântăreţul R&B Nick Cannon, gazda emisiunii "America's Got Talent", în 2008.