Reacția lui Kevin din „Singur acasă”, după moartea actriței Catherine O’Hara: „Mamă, am crezut că avem timp”

30 ianuarie 2026 20:13   Vedete internaționale

Macaulay Culkin a transmis un mesaj tulburător în urma morții actriței Catherine O’Hara, femeia care i-a fost „mamă” pe ecran în filmul „Singur acasă” și care, în timp, a devenit pentru el o adevărată figură maternă. Actorul și-a exprimat suferința într-o postare emoționantă pe Instagram, în care vorbește despre regret, iubire și cuvinte rămase nespuse.

Reacția lui Kevin din „Singur acasă”, după moartea actriței Catherine O’Hara

Mamă. Credeam că mai avem timp. Îmi doream mai mult. Voiam să stau pe un scaun lângă tine. Te-am auzit, dar aveam atât de multe lucruri să-ți spun. Te iubesc. Ne vom revedea”, a scris Culkin, într-un mesaj care a impresionat milioane de fani din întreaga lume.

Catherine O’Hara s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani, informația fiind confirmată de managerul său pentru NBC News. Deocamdată, cauza decesului nu a fost făcută publică. Potrivit informațiilor apărute în presa internațională, actrița ar fi suferit o urgență medicală la domiciliu și a fost transportată la spital cu câteva ore înainte de moarte.

Legătura dintre Catherine O’Hara și Macaulay Culkin a depășit cu mult platourile de filmare. Cei doi s-au reîntâlnit de-a lungul anilor, iar în 2023, actrița a fost prezentă la ceremonia în care Culkin a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame. Atunci, O’Hara a vorbit despre talentul actorului, glumind că este acum „mai în vârstă decât eram eu când i-am jucat mama”.

Macaulay – acest frumos și drag băiețel de 10 ani – era numit superstar, mașină de făcut bani, unul dintre cei mai în vogă tineri actori principali de la Hollywood, de către întreaga lume. Cum poate cineva să supraviețuiască la așa ceva?”, a spus O’Hara în discursul ei.

Ei bine, cred că trebuie să ai o anumită calitate, un dar pe care dragul [scenarist-producător] John Hughes l-a recunoscut, în mod evident, în tine, Macaulay: simțul umorului. Este un semn de inteligență la un copil și o cheie a supraviețuirii în viață, la orice vârstă. Iar din ce văd eu, ai adus acest simț al umorului dulce, dar ușor întunecat, dar pe deplin familiar pentru toți, în tot ceea ce ai ales să faci de la ‘Home Alone’ încoace”.

Totodată, actrița a glumit spunând că este „mama falsă” care l-a lăsat singur acasă nu o dată, ci de două ori. Mai mult, de-a lungul timpului, Catherine O’Hara a povestit că a fost adesea confundată cu mama reală a lui Culkin, inclusiv la evenimente oficiale. Chiar și atunci când mama actorului nu a putut fi prezentă, O’Hara a fost tratată ca un membru al familiei, un detaliu care spune mult despre legătura creată între cei doi.

Macaulay Culkin a declarat în trecut că actrița a fost pentru el o adevărată figură maternă în perioada filmărilor, când avea doar 10 ani. Pentru publicul larg, Catherine O’Hara va rămâne pentru totdeauna mama lui Kevin McCallister din filmul Singur acasă, unul dintre cele mai iubite filme de Crăciun din toate timpurile. 

Mai multe