Regizorului Woody Allen nu-i place să regizeze

1 octombrie 2009 11:45   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Regizorul s-a bucurat până în prezent de o carieră de 50 de ani, cu 21 de nominalizări la Oscar, dintre care 3 câştigate. Însă Allen spune că experienţa lui din trecut nu-i este de ajutor.

Într-un interviu acordat celor de la The Daily Telegraph, el a spus: ' Nu merge în modul ăsta. Este ceva nou de fiecare dată, aşa că practic nu înveţi nimic. Atunci când fac un film, nu învăţ niciodată nimic, ce m-ar putea ajuta la următorul.

Nu este nicio plăcere în a regiza. Mă trezesc foarte devreme să ajung pe platourile de filmare şi stau acolo toată ziua, în timp ce operatorul aranjează luminile trei ore.

Apoi primesc 30 de secunde să fac o scenă, apoi mergem mai departe şi iar stau 3 ore ca operatorul să lumineze platoul şi apoi primesc iar 30 de secunde. Este incomod şi obositor. Nu fac nimic în ordine, ci o bucăţică într-o parte şi alta în altă parte.

Plăcerea este atunci când ajung acasă şi mă uit la montaj, stau jos şi încep să-l pun în ordine, să-i pun muzică şi-l fac să arate într-un fel'.

Allen a cunoscut succesul anul acesta cu lansarea filmului 'Vicky Cristina Barcelona', pentru care Penelope Cruz a câştigat un Oscar.

Mai multe