Rihanna a primit 35.000 de euro pentru o oră în Bamboo

10 mai 2010 11:30   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Rihanna a fost plătită cu 30.000 de lire sterline (aproximativ 35.000 de euro) doar pentru a fi prezentă, timp de o oră, în clubul Bamboo din Liverpool, la sfârşitul săptămânii trecute.

După concertul pe care l-a susţinut la Echo Arena din Liverpool, cântăreaţa în vârstă de 22 de ani s-a îndreptat către clubul de lux Bamboo din localitate, unde a petrecut exact o oră, după care s-a întors la Londra.

Vezi aici mai multe imagini de la turneul Rihannei

Potrivit presei britanice, Rihanna a primit din partea patronilor clubului suma de 30.000 de lire sterline doar pentru a fi prezentă în Bamboo Club timp de o oră.

Rihanna nu este prima vedetă din Statele Unite ale Americii care a primit o sumă importantă pentru a fi prezentă în acel club din Liverpool. În martie, rapperul 50 Cent a participat la inaugurarea clubului pentru care a primit suma 50.000 de lire. Deşi, fanii se aşteptau ca acesta să interpreteze câteva din hiturile sale, acesta a salutat mulţimea după care s-a retras într-un separeu împreună cu câţiva prieteni, unde au consumat multă şampanie.

Rihanna şi-a început turneul în Marea Britanie vineri, printr-un concert susţinut la Birmingham.

Mai multe