Robbie Williams și-a anulat un turneu după ce a ajuns la terapie intensivă

25 octombrie 2017 18:09   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Robbie Williams a fost nevoit să-și anuleze un turneu de promovare a noului album după ce a văzut „rezultatele îngrijorătoare” ale unor teste medicale. Artistul a povestit pe o rețea de socializare că a ajuns la terapie intensivă.

Robbie Williams și-a anulat turneul Heavy Entertainment Show, prin care mai urma să susțină trei concerte în Rusia. Rezultatele unor analize medicale l-au împiedicat să mai poată urca pe scenă:

„Sunt în recuperare medicală, după o boală cu care m-am luptat în ultimele cinci săptămâni. Din nefericire, m-am îmbolnăvit chiar la finalul turneului, un turneu care a decurs atât de bine. Apoi am primit rezultatele foarte îngrijorătoare ale unor teste. Am ajuns la terapie intensivă și nu am mai putut susține concertele. Nu m-am retras dintr-un turneu din cauza sănătății din 1998, așa că știți că atunci când anulez concerte este pentru că îmi este imposibil să urc pe scenă”, a povestit cântărețul într-un material video publicat pe contul său de Facebook.

Tot în înregistrare, artstul a mărturisit că a devenit vegan și a început să practice yoga pentru a scăpa de problemele de sănătate, dar nu a oferit detalii exacte despre afecțiunea de care suferă.

Mai multe