Rochia lui Marilyn Monroe din secvenţa "de la metrou" a fost vândută pentru 4,6 milioane de dolari

19 iunie 2011 22:43   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Scena din filmul "The Seven Year Itch" în care rochia lui Marilyn Monroe se ridică din cauza curentului produs de metrou, a făcut înconjurul lumii, devenind rapid un simbol al senzualităţii şi frumuseţii cu care a fost înzestrată actriţa.

Organizatorii licitaţiei au estimat că rochia, semnată de designerul William Travilla, va fi vândută pentru o sumă cuprinsă între 1 milion şi 2 milioane de dolari, informează Reuters.

Alături de celebra creaţie, au mai fost expuse la licitaţia de 12 ore de la Beverly Hills încă 600 de ţinute  cunoscute purtate de-a lungul timpului în filme.

Debbie Reynolds, 79 ani, posesoara impresionantei colecţii, a început să strângă ţinutele pe când era o tânără actriţă. Când studiourile MGM, unde lucra, au scos totul la licitaţie, mai puţin mobila, hobby-ul său a devenit o obsesie.

Dar visul său de a afişa costumele colecţionate într-un muzeu s-a spulberat atunci când un proiect al său a eşuat, în 2006, şi a fost forţată să le vândă pentru a-şi plăti creditorii.

Colecţia cuprinde ţinute purtate de vedete de la Hollywood precum Grace Kelly, Natalie Wood, Elizabeth Taylor, Madonna şi Mike Myers.

Mai multe