Rod Stewart: «Soţia mea nu ştie să gătească»

28 septembrie 2016 21:20   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Nimic nu-l enervează mai tare pe Rod Stewart decât să îşi vadă soţia în bucătărie. Şi asta nu pentru că nu ar vrea să o vadă pe Penny Lancaster în postura de bucătăreasă. Ci pentru că... e praf la gătit.

Rockerul de 71 de ani, Rod Stewart, este pâinea lui Dumnezeu şi suportă multe. Un lucru însă îl scoate rău din sărite: mâncarea gătită de soţia lui de 45 de ani. Deşi sunt căsătoriţi din 2007 şi au împreună doi copii (n.r. Alastair, de 10 ani, şi Aiden, de 5 ani), Stewart nu s-a putut obişnui cu mâncarea preparată de Penny Lancaster. Dacă în privinţa micului dejun şi a prânzului se mulţumeşte cu orice îi pui în faţă, atunci când vine vorba de cină, rockerul vrea calitate gastronomică demnă de un restaurant. „Rod Stewart vrea la cină trei feluri de mâncare, servite impecabil, cu un pahar de vin alături. Când este în turneu sau la studioul de înregistrări, termină treaba la ore foarte târzii şi mănâncă pe fugă un sandviş sau două. Însă atunci când este acasă şi mă vede în bucătărie ia foc. Mă goneşte de acolo şi mă scoate la cină în oraş sau găteşte chiar el. Mi-a zis de multe ori că am multe calităţi, dar gătitul nu este una dintre ele”, a declarat Penny Lancaster într-o emisiune televizată. Băieţii Alastair şi Aiden sunt fascinaţi de specialitatea mamei lor (n.r. spaghetti bolognese), însă Rod are pretenţii. Că deh, când ai în cont peste 220 de milioane de dolari îţi permiţi să faci nazuri şi să iei cina doar la restaurant. Stewart a mai fost căsătorit cu Alana Stewart (1979-1984) şi Rachel Hunter (1990-2006).

Mai multe