Roger Moore: «N-am învăţat nimic de la viaţă, de aceea m-am însurat de patru ori»

24 mai 2017 16:40   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Un adevărat domn şi idolul femeilor! Aşa poate fi descris în câteva cuvinte celebrul actor Roger Moore, care a intrat în eternitate la 89 de ani. Starul a jucat în cele mai multe filme cu James Bond.

Roger Moore s-a stins din viaţă marţi, 23 mai, în casa lui din Crans Montana, Elveţia, după o scurtă bătălie cu cancerul. I-a fost alături, până în ultima clipă, cea de-a patra soţie a sa, suedeza Kristina Tholstrup (76 de ani), pe care o alinta Kiki.De asemenea, cei trei copii, Deborah (53 de ani), Geoffrey (51 de ani) şi Christian (44 de ani), rezultaţi din al treilea mariaj, cu Luisa Mattioli, s-au aflat la căpătâiul lui.

Actorul britanic obişnuia să locuiască iarna la reşedinţa sa elveţiană, iar verile şi le petrecea în Monaco, după ce a plecat din ţara natală ca să evite taxele prea mari.

A fost mereu un tip fin, versat, căruia i-au plăcut femeile, iar ele l-au adorat.S-a născut la Londra, mama sa se numea Lily şi era casnică, iar tatăl, George, lucra ca poliţist.S-a lăsat de şcoală la 15 ani ca să lucreze în industria filmelor. După stagiul militar, a apărut în reclame.S-a lansat cu rolul Simon Templar, din serialul „Sfântul“ (1962-1969). Din 1973 până în 1985 a fost James Bond, în 7 filme. Moore nu îşi făcea singur cascadoriile, decât dacă aveau loc în dormitor! Ca Bond, a avut de-a face cu mai multe femei decât cu bolizi!

De aceea, spunea despre Sean Connery, care a fost agentul 007 înaintea sa: “El îl juca pe Bond ca ucigaş, eu am fost un Bond iubăreţ”. A mărturist că îi plăceau scenele de sex şi le cerea producătorilor să includă cât mai multe.“Le-am spus partenerelor de film să mă scuze dacă o să am erecţie sau dacă nu o să am”.Moore a cunoscut-o pe prima sa soţie, Doorn Van Steyn, pe când el avea 18 ani, iar ea era cu 6 ani mai mare. S-au căsătorit în 1946 şi au divorţat în 1953, din cauza certurilor.A doua căsătorie a lui, între 1953-1968, cu cântăreaţa Dorothy Squires, cu 13 ani mai vârstnică, a fost tot un eşec. Aceasta i-a spart o chitară în cap şi i-a devastat casa, când a aflat că avea o aventură cu actriţa italiană Luisa Mattioli, care i-a devenit a treia soţie în 1969.

A ajuns şi la al treilea divorţ, în 1996, după ce s-a îndrăgostit de scandinava Kiki, pe care a luat-o de nevastă în 2002. Cei trei copii pe care i-a avut cu Mattioli nu au vorbit cu el ani de zile, fiindcă a părăsit-o pe mama lor.Alături de Kiki, starul cu averea de 110 milioane $ s-a potolit. Roger Moore şi-a găsit în sfârşit liniştea lângă femeia despre care zicea că e sufletul pereche.“Banii nu m-au făcut fericit. Bancnotele noi m-au mulţumit. Dar fericit? Nu. Banii pot doar să cumpere pilule care să te facă a crede că eşti fericit. Sunt fericit doar când văd soţia şi ­copiii lângă mine”, a mărturisit actorul înainte de a muri.

Vorbele de duh ale maestrului

– “Da, îmi fac singur cascadoriile. Şi îmi spun singur minciunile”– “Interpretarea mea a fost mereu între două extreme, între «ridicarea sprâncenei stângi» şi «ridicarea sprâncenei drepte»”– “Îmi place să fiu un actor mult prea bine plătit”.– “Din păcate, a trebuit să mă retrag din filmele cu James Bond. Fetele deveneau prea tinere şi eu prea bătrân”– “Dă lecţii de iubire, generozitate, bun comportament şi unele din acestea vor ajunge de la clasă acasă şi, cine ştie, copiii îşi vor educa părinţii”– “N-am învăţat nimic de la viaţă, de aceea m-am însurat de patru ori”

Mai multe