S-a stins din viaţă un actor celebru din "Seinfeld"!
A murit la vârsta de 58 de ani! Actorul american Stephen Lee, care a apărut în serialul TV de succes "Seinfeld", a murit în urma unui atac de cord, potrivit contactmusic.com.
Îndrăgitul actor Stephen Lee a murit pe 14 august, potrivit sursei citate. Născut în Englewood, New Jersey, în 1955, a apărut în serialul "Seinfeld", dar şi în filme precum "La Bamba", din 1987, "RoboCop 2", din 1990, şi "Burlesque", din 2010. A devenit faimos după apariţia într-un episod din 1997 al sitcomului "Seinfeld", unde a jucat rolul unui muncitor băgăcios chemat să monteze mobilierul de bucătărie în apartamentul lui Jerry Seinfeld. A mai jucat în serialul TV poliţist "Nash Bridges" şi a interpretat rolul lui Tom Arnold din seria "Roseanne and Tom: Behind the Scenes". Actorul american a debutat în 1981, într-un episod din "Hart to Hart", şi a mai apărut în producţii precum " Hill Street Blues", "Family Ties", "Roseanne", "Capcana Timpului" şi "Star Trek: Generaţia următoare".