Să bem, Jay-Z face cinste! Uite ce notă de plată colosală a achitat rapperul după o ieşire cu băieţii

21 februarie 2018 11:28   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Lui Jay-Z îi place să se dea mare ori de câte ori are ocazia! Duminică noaptea rapperul de 48 de ani a ieşit la un restaurant select din Manhattan, New York să îl sărbătorească pe Juan OG Perez, un bun prieten. Jay-Z a plătit la final 91.150 de dolari... Bacşişul a fost pe măsură.

Prietenul lui Jay-Z, Juan OG Perez, patronul lanţului Roc Nation Sports, a împlinit 50 de ani la 18 februarie. În cinstea lui, rapperul a lăsat-o acasă pe Beyonce şi a organizat o petrecere băieţească la care au mai venit Desiree Perez, soţia sărbătoritului şi vărul acestuia, Emory Jones. Localul ales a fost restaurantul Zuma, din Manhattan şi cina a costat 13.000 de dolari.

Ei au ajuns la restaurant după ce au trecut şi pe la un magazin cu specific mexican „Made in Mexico”, unde Jay Z a lăsat 9.000 de dolari. Luni, Jay-Z s-a trezit din aburii petrecerii şi a vrut să le arate celorlalţi amici cum a petrecut. Aşa că şi-a pozat nota de plată şi a postat-o pe SnapChat. Petrecăreţii au băut 20 de sticle de şampanie Ace of Spades, la 1.200 de dolari bucata, 20 de sticle de vin roze Ace of Spades de 2.500 de dolari bucata şi sucuri energizante.

La final a plătit pentru consumaţie 91.150 de dolari, din care 11.000 de dolari au fost doar bacşişul. Taxele pentru nota de plată s-au cotat la 6.035 de dolari. Conform declaraţiilor lui Jay-Z cele 40 de sticle de băutură nu au fost consumate doar de cei cinci petrecăreţi din anturajul său. Ci rapperul a făcut cinste întregului restaurant.

Mai multe