Salma Hayek s-a accidentat și a rămas imobilizată la pat. Ce a pățit actrița de 54 de ani?
Salma Hayek, în vârstă de 54 de ani, și-a surprins fanii cu o fotografie în care apare stând tolănită pe canapea, cu glezna înfășurată cu o pungă de gheață. Ea a explicat că a suferit o entorsă și că singurul lucru pe care îl poate face momentan este să citească. Incidentul a avut loc la scurt timp după ce tot Salma a postat o altă fotografie de pe plajă și a subliniat cât de mult apreciază vacanța în care a plecat împreună cu fetița ei Valentina, de 13 ani.
Salma Hayek a comis-o din nou! Actrița de 54 de ani are un lung istoric de entorse la gleznă. În 2011, la premiera ”Motanului încălțat”, actrița de 54 de ani a venit bandajată la glezna piciorului drept și abia a făcut față ședinței foto din cauza durerilor. În același an, a avut nevoie de un scaun cu rotile pentru a merge la plimbare cu fiica ei Valentina. În 2014, și-a scrântit iar piciorul, de data aceasta stângul și a avut nevoie de ajutorul soțului ei miliardarul Francois-Henri Pinault, 58 de ani, pentru a putea ieși la o cină romantică, în California. Pinault știa că are o soție cu gleznele fragile, pentru că în 2009, după o cină la unul dintre restaurantele de fiță din Veneția, Salma s-a împiedicat și era să cadă în genunchi în fața localului dacă nu o prindea el.
Citește și:
Salma Hayek își repară glezna singură
Recent, Salma a comis-o din nou. De data aceasta, glezna vătămată este la piciorul stâng. Și pentru a evita situațiile penibile de a ieși bandajată în public și încălțată cu pantofi cu toc, Salma a învățat cum să se repare singură. A pus o pungă de gheață pe piciorul afectat, a luat o pernă pufoasă și ține piciorul sus pentru a nu i se umfla în zilele următoare. Din incidentele anterioare știe că dacă vrea să fier sclipitoare în seara Oscarurilor, trebuie să stea cuminte cel puțin două săptămâni de acum încolo.