Sărbătoare în familia Kardashian! Kylie Jenner va deveni mamă la doar 20 de ani
Cea mai mică dintre surorile Kardashian, Kylie Jenner (20 ani) se pregătește pentru cel mai important rol din viața ei, cel de mamă. Kylie a dat vestea cea mare prietenilor virtuali care au avut reacții împărțite. Kylie este împreună cu rapperul Travis Scott de doar cinci luni, iar conform zvonurilor Kylie este însărcinată în patru luni. Criticii s-au grăbit să se pronunțe că relația ar fi una sortită eșecului și că sarcina vedetei a venit prea devreme, răpindu-i cea mai frumoasă perioadă a vieții.
Kylie și iubitul său au dat vestea cea mare cunoscuților mai devreme în această lună, la un festival din Anaheim. Conform unei surse a publicației People, Kylie este mai mult decât încântată de faăptul că va deveni mamă. Vedeta a vorbit, în nenumărate rânduri despre dorința sa de a deveni mamă la o vârstă fragedă pentru a -și putea înțelege mai bine propriul copil și a comunica deschis cu el. “ Simt că vârsta de 30 de ani este una prea înaintată pentru a avea un copil. Orice medium la care am fost mi-a spus că voi avea maxim doi copii. Plus că nu pot fi pentru totdeauna în lumina reflectoarelor. Există o presiune asupra mea, de a mă conforma standardelor și de a menține imaginea pe care mi-am creat-o. Există acea Kylie de la televizor, și cea adevărată, de zi cu zi. Simt o presiune enormă și o obligație de a nu dezamăgi, însă, nimeni nu are o viață perfectă”, a declarat Kylie.
Deși are doar 20 de ani, Kylie este deja multimilionară datorită muncii pe care o depune în domeniul make-upului și a televiziunii. Deține o serie de vile luxoase și diferite proprietăți.
Sora cea mare a lui Kylie, Kim Kardashian așteaptă venirea pe lume a celui de-al treilea copil al cuplului Kim-West la sfârșitul lunii ianuarie. Din cauza unor probleme de sănătate, Kim a apelat la o mamă-surogat care îi va purta copilul și care urmează o dietă foarte strictă.