Scandal în echipa ”Fast and Furious”! Jason Momoa îi ia locul lui Dwayne Johnson

30 ianuarie 2022 11:42   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Jason Momoa, în ”Fast and Furious 10”? Așa se pare! Când doi se ceartă al treilea câștigă, spune o vorbă din bătrâni care se aplică de minute în acest caz. Actorul de 42 de ani, din ”Aquaman” a confirmat că e în tratative să intre în echipa fanșizei de succes.

După ce Vin Diesel și Dwayne Johnson s-au certat pe tema ultimului film din seria ”Furios și iute 10”, jurnaliștii de la ”Hollywood Reporter” au aflat că actorul Jason Momoa este în tratative avansate pentru a juca în următorul film din franșiza de succes, produsă de Universal.

Jason Momoa în tratative avansate

Conform publicației americane, Momoa negociază un rol principal în ”Fast and Furious 10” încă din 2021, iar acum visul lui de ajuca alături de Ludacris, Tyrese Gibson, Michelle Rodriguez, Sung Kang și chiar Charlize Theron care a apărut în ”Fast and Furious 9” e mai aproape ca niciodată de realitate. Negocierile au început la două luni după scandalul monstru dintre Dwayne Johnson și Vin Diesel. Dwayne a intrat în echipa franșizei în 2011, la cea de a 5-a ecranizare și a jucat până în filmul din 2017 ”The Fate of the Furious”, al optulea din serie. The Rock a lipsit din filmul din 2019 în care a apărut Jason Statham și din ”Fast and Furious 9”.

Vin Diesel l-a enervat pe Dwayne Johnson

În noiembrie 2021, Vin Diesel (54 de ani) l-a implorat pe Dwayne (49 de ani) să revină în echipă numindu-l ”frățiorul meu mai mic” și invocându-l chiar și pe regretatul actor Paul Walker, care a murit în urma unui tragic accident de mașină. ”Ți-am spus în urmă cu mai mulți ani că voi îndeplini promisiunea pe care i-am făcut-o lui Pablo (n.r. Paul Walker) că vom ajunge la Fast numărul 10 și că acesta va fi Marea Finală”. Dwayne nu s-a lăsat impresionat nici de afirmația lui Diesel conform căreia ”copiii acestuia îl numesc Unchiul Dwayne” și a declarat pentru CNN că ”a fost șocat să citească ultima postate a lui Vin de pe rețelele sociale, în contextul în care, în luna iunie ei s-au întâlnit față în față și i-a comunicat că nu va mai juca în ultimul film din serie”.

Dwayne Johnson dezamăgit de Diesel

Scandalul a căpătat amploare, după ce Dwayne l-a acuzat pe Vin de ”manipulare atunci când i-a adus în discuție pe copiii lui și pe Paul Walker și i-a cerut să îi lase deoparte atunci când vine vorba de negocieri și contracte”. Vin și Dwayne nu și-au mai vorbit de atunci, dar s-au acuzat reciproc de jigniri. ”Fast and Furious 10” se va lansa la 19 mai 2023 și filmările încep în această primăvară. Momoa vrea să intre în echipă chiar dacă e în plin divorț de Lisa Bonet, cu care are doi copii, pe Lola, 14 ani și pe Nakoa-Wolf, de 17 ani.

  Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News! 

Mai multe