Scandal în familia Kardashian! Kourtney s-a săturat de infidelitățile iubitului ei FOTO

7 iulie 2015 10:33   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Familia Kardashian este cunoscută drept scandaloasă și excentrică, mai ales bomba sexy Kim, care șochează de fiecare dată. De data aceasta, Kourtney (36 de ani) este cea care se află într-un scandal de proporții din cauza iubitului ei.

Kourtney Kardashian s-a săturat de umilințele la care o supune iubitul ei, Scott Disick (32 de ani), și s-a hotărât să se despartă de el sâmbătă (4 iulie), după o relație de nouă ani. Presa internațională vuiește cu zvonuri despre motivul pentru care unul din cele mai faimoase cupluri s-a decis să pună capăt relației.

Scott Disick se distrează, Kourtney are grijă de copii

Se pare că Scot Disick nu a fost tocmai ușă de biserică și a fost văzut făcându-și de cap cu o femeie, în Monte Carlo.  Milionarul a petrecut pe un iaht, alături de prietenii lui și de mai multe fete, dar a fost văzut în ipostaze mai intime cu stylistul Chloe Bartoli. Prietenii lui s-au declarat îngrijorați de alegerile făcute de Scott, care are trei copii cu Kourtney, relatează site-ul e.online.

Kourtney Kardashian i-a mai iertat și în trecut derapajele iubitului ei. Ea l-a ajutat să treacă peste dependența de alcool și de droguri care i-a pus în pericol viața. În timp ce Scott se distrează în Franța, Kourtney este acasă alături de cei trei copii ai cuplului: Mason (5 ani), Penelope (2 ani) și Reign (7 luni). Kardashian și Disick nu au făcut nici o declarație oficială cu privire la despărțire, însă apropiații familiei susțin că relația lor nu mai poate fi salvată.

Mai multe