Scarlett Johansson, imaginea unei campanii INCENDIARE pentru Dolce&Gabbana
Scarlett Johansson a devenit imaginea liniei de frumuseţe de la Dolce&Gabbana pentru al doilea an consecutiv, scrie Daily Mail.
Bomba sexy, în vârstă de 28 de ani, a fost modelul brandului şi acum a mai ilustrat o altă campanie pentru marca de provenienţă italiană, de această dată pentru un parfum numit The One Desire.
În imagine, Johansson apare seducătoare, cu un machiaj deosebit, cu nuanţe fumurii şi un strop de auriu.
Se pare că noul parfum este creat pentru ocazii speciale, "pentru o femeie care vrea să se simtă elegantă şi unică", potrivit purtătorului de cuvânt al Dolce&Gabbana.
Johansson a fost deja imaginea unor campanii ale casei de modă, iar noua sa campanie se aşteaptă să vândă parfumuri de peste 150 de milioane de dolari numai într-un singur an.