Secretul tragic al unui actor din Star Wars. Crima care l-a marcat

13 decembrie 2015 9:29   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Actorul John Boyega (23 de ani) este unul dintre cele mai promițătoare staruri de la Hollywood. El îl interpretează pe eroul Finn, în noul film „Star Wars- The Force Awakens” („Războiul Stelelor-Trezirea Forței”). Familia britanicului a trecut prin momente groaznice, în urmă cu 15. ani. Boyega era apropiat de Damilola Taylor, copilul care a fost ucis în 2000, crimă ce a șocat o lume întreagă. Sora lui John, Grace, a fost ultima persoană care l-a văzut pe băiat în viață.

John Boyega și sora lui, Grace, erau buni prieteni cu Damilola Taylor, băiatul de numai zece ani care a fost ucis cu sânge rece. Pe 27 noiembrie 2000, sora actorului și Damilola au mers împreună spre casă, în seara fatidică în care băiatul a fost ucis. Crima a ținut primele pagini ale ziarelor internaționale luni întregi și a fost urmată de o campanie pentru justiție, care a durat șase ani.

Tatăl lui Damilola a declarat că și-o amintește pe Grace, sora lui John Boyega: „O știu pe Grace și îi știu și  pe părinții ei. Grace era foarte bună prietenă cu Damilol. Avea grijă de el la școală pentru că el era nou și s-au împrietenit foarte repede”, potrivit tabloidului britanic The Sun.

Familia lui Damilola se mutase plecase din Nigeria și se mutase în Anglia. Grace își amitește și ea de bunul ei prieten din copilărie: „Eu am fost cea care i-a arătat lui Damilola școala, atunci când s-a mutat aici. Era foarte prietenos și optimist, mereu zâmbitor. Când profesorii mi-au spus că Damilola a murit, nu m-am putut opri din plâns”.

Damilola a fost înjunchiat de Danny și Ricky Preddie, care aveau 12, respectiv 13 ani, la acea vreme. Ambii au fost codamnați după șase de la oribila crimă, în 2006. La fel ca familia băiatului ucis, părinții actorului John Boyega plecaseră din Nigeria și se mutaseră în Anglia. Tragedia i-a marcat pe John și pe sora lui, mai ales că ei locuiau la doar câțiva metri de locul unde a fost ucis colegul lor. 

Urmărește noul trailer „Star Wars-The Force Awakens”

Mai multe