Secretul virilităţii lui Julio Iglesias: salate, fructe şi… o bere

21 octombrie 2013 14:46   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Mâine, cel mai bine vândut interpret de muzică latino din istorie va sosi în ţară cu un avion privat şi va sta cinci zile la un luxos hotel din Capitală. Julio Iglesias va urca pentru prima dată pe scena Sălii Palatului, unde va susţine două concerte, pe 24 octombrie, respectiv 26 octombrie.  Spre uimirea organizatorilor, cerinţele cântăreţului au fost chiar modeste.

Artistul, care arată impecabil şi este plin de energie la cei 70 de ani ai săi, şi-a dorit un meniu cât mai sănătos şi bogat în vitamine. El a cerut mâncare bio, cu precizarea ca toate mesele să respecte proporţiile 50% carne de vită, 25% carne de pui şi 25% peşte.

Pentru a se simţi ca "acasă", organizatorii i-au pregătit supe, salată verde cu ton sau ou, salate de paste, pui, peşte, carne de vită şi fructe proaspete, în special mere, banane şi portocale.

Barul va fi aprovizionat cu ceaiuri din plante, lapte, apă, cafea dar şi o bere, întocmai cum a dorit artistul. Cele două concerte vor începe la orele 19.00, iar biletele le găsiţi online pe vreaubilet.ro, la Sala Palatului sau la magazinul Unirea. Preţurile variază între 200 şi 500 de lei.

Julio Iglesias (70 de ani) a înnebunit femeile din întreaga lume şi se poate lăuda cu mii de cuceriri. Cântăreţul spaniol nu a lăsat nici bătrâneţea să-i afecteze performanţele sexuale şi asta a dovedit-o în anul 2007 când, la 63 de ani, a devenit tată pentru a opta oară. Artistul are trei copii din prima căsătorie cu Isabel Preysler şi cinci din al doilea mariaj, cu Miranda Rijnsburger.

Mai multe