Şeful Oracle a cumpărat insula pe care s-a căsătorit Bill Gates
Larry Ellison, directorul general al companiei Oracle, va cumpăra insula hawaiienă Lanai, conform spuselor actualului proprietar şi guvernatorului local.
Acesta este pe locul şapte în topul celor mai bogaţi oameni de pe plantetă.
"Înţeleg că domnul Ellison are demult un interes pe termen lung în Lanai. Pasiunea sa pentru natură, în particular pentru ocean, este binecunoscută, în special în zona competiţiei de iahting America's Cup", a spus guvernatorul local.
Lanai, a şasea insulă ca mărime din arhipelagul Hawaii, are o suprafaţă de 365 kilometri pătraţi, cu circa 60% mai mare decât cea a Bucureştiului, şi este deţinută şi administrată, din 1985, de grupul Castle & Cooke, controlat de miliardarul David Murdock.
Insula Lanai a mai fost preferată şi de alţi magnaţi ai lumii. În 1994, cofondatorul Microsoft Bill Gates s-a căsătorit pe această insulă.