Selena Gomez a ajuns într-o clinică de psihiatrie: «Simțea că trebuie să se îndepărteze de toți»

7 februarie 2018 8:26   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Selena Gomez (25 de ani) trece prin momente dificile şi a decis să se retragă pentru o perioadă din viaţa publică pentru a se concentra asupra propriei sănătăţi mintale. Selena a hotărât să se interneze într-o clinică de psihiatrie pentru a se trata de depresie şi de anxietate, afecţiuni dezvoltate la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu lupus, o boală autoimună nevindecabilă.

Artista s-a internat de bună voie la o clinică de psihiatrie pentru a se concentra supra rezolvării probemelor de sănătate mintală cu care se confruntă. Este vorba despre o depresie şi anxietate, cu care se confruntă de când a fost diagnosticată cu lupus. În ciuda faptulul că a trecut cu brio printr-o operaţie de transplant de rinichi, Selena nu îşi poate reveni şi încă nu se simte fericită. “Simțea că trebuie să se îndepărteze de toți și de toate și să se concentreze doar asupra sa. A devenit foarte puternică", a declarat unul dintre prietenii cântăreţei, informează usmagazine.com.

Vedeta a trecut printr-o operație de transplant de rinichi, donatoarea fiind chiar una dintre cele mai bune prietene ale sale, iar recuperarea este una anevoioasă. Din punct de vedere sentimental, Selenei îi merge din ce în ce mai bine, deşi nu are parte de liniştea mult dorită, căci mama sa nu este de acord cu faptul că ea a reluat legătura amoroasă cu Justin Bieber. 

În timp ce Selena Gomez avea o relaţie cu The Weeknd  s-a întâlnit pe ascuns cu Justin, acţiune care a dus la despărţire, în scurt timp. Selena şi Justin au  fost împreună în perioada 2011 - 2014, atunci când amândoi erau doar nişte adolescenţi. 

Mai multe