Selena şi Bieber şi-au zis adio!

11 noiembrie 2012 15:19   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

S-au aruncat vorbe grele în acest weekend între Selena Gomez şi Justin Bieber. Rezultatul final: ieri, apropiaţii recunoşteau că cei doi şi-au dat papucii reciproc.

Totul a început miercuri seara, la concertul lui Bieber, în vârstă de 18 ani, din New York, prilejuit de lansarea colecţiei Victoria's Secret. Atunci Bieber s-a lăsat dus de val şi a început să flirteze întâi cu Jessica Hart, de 26 de ani, pe care a mângâiat-o pe fund în timpul spectacolului şi a îmbrăţişat-o în culise.Însă micuţul crai de origine canadiană a mai făcut o victimă.

Se numeşte Barbara Palvin. Are 18 ani şi este şi ea manechin Victoria's Secret. În aceeaşi seară, cei doi s-au închis în cabina lui Bieber şi au ieşit de acolo cam şifonaţi după o oră.

Cum Selena, de 20 de ani, are antene peste tot, a aflat imediat şi l-a certat două ore încontinuu la telefon. I-a dat papucii abia sâmbătă seara. Apropiaţii celor doi susţin că despărţirea a fost produsă... „de programul încărcat al celor doi".

Mai multe