Serena Williams, cu sânii goi în noul calendar Pirelli

1 decembrie 2015 10:00   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Serena Williams (43 de ani) a pozat goală în mult așteptatul calendar Pirelli 2016, alături de alte 12 femei care au făcut istorie, printre care Yoko Ono (82 de ani) și Patti Smith (68 de ani). Reprezentantele sexului frumos au fost selectate din toate domeniile în care s-au remarcat: sport, arte, cultură și multe altele. Încă de la lansarea sa, în 1964, calendarul a fost cunoscut pentru imaginile sexy în care apăreau doar fotomodele celebre.

De data aceasta, Pirelli a vrut să lanseze o revoluție culturală și să sărbătorească femeile care vor rămâne în istorie pentru domeniul în care au excelat. Printre acestea se numără și Serena Williams,  cea mai bună tenismenă din lume, pentru care Pirelli a păstrat un loc de onoare. Atelta a fost surprinsă într-o ipostază îndrăzneață, pozând topless. A 43-a ediție a calendarului a fost creată de fotografa Annie Leibovitz care a transformat-o pe Serena în muza ei. Tenismena a fost îmbrăcată doar în lenjerie intimă pentru această ședință foto.

„Când m-au contactat reprezentanții Pirelli mi-au spus că vor să se detașeze de trecut. Mi-au sugerat ideea de a fotografia femei uimitoare. (...) Am vrut ca pozele să le arate exact așa cum sunt, fără nici un retuș”, a declarat Annie Leibovitz pentru Popsugar.

În edițiile trecute ale calendarului Pirelli au apărut modele de talie internațională, în ipostaze nud. De data aceasta, s-a mers pe idea celebrării femeilor de succes care au făcut istorie în diferite domenii. Serena Williams apare pe pagina lunii Aprilie, potrivit The New York Times.

În calendarul Pirelli apar și alte femei care au excelat în diverse domenii precum: cântăreața Patti Smith, fotomodelul Natalia Vodianova (33 de ani), scriitoarea Fran Lebowitz (65 de ani)  și actrița Amy Schumer (34 de ani).

Mai multe