Şi bogaţii plâng! Ce mare necaz i-a stricat sărbătorile lui Kim Kardashian?

3 ianuarie 2018 11:54   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Sărbările de la sfârşit de an au fost un calvar pentru vedeta de televiziune Kim Kardashian şi soţul ei, rapperul Kanye West.

Fiul lor, Saint West, în vârstă de 2 anişori s-a îmbolnăvit grav de pneumonie. Micuţul a fost dus de urgenţă la spital unde a petrecut trei nopţi, între Crăciun şi Anul Nou. Mai precis, copilul a fost internat joi, 28 decembrie, la cel mai apropiat spital din Los Angeles. În timp ce o mamă purtătoare aşteaptă să nască al treilea copil al cuplului Kim Kardashian (37 de ani)- Kanye West (40 de ani), cei doi soţi au tremurat pentru micuţul Saint, potrivit site-ului TMZ.

“Băieţelul meu iubit a fost aşa de curajos. I s-au făcut injecţii intravenoase şi a respirat cu ajutorul aparatelor. Pneumonia e o boală îngrozitoare”, a scris Kim Kardashian pe contul său de socializare. Kim a fost recunoscătoare medicilor pentru atenţia pe care au dat-o copilului, care ar fi putut să-şi piardă viaţa din cauza maladiei severe. Deşi au o avere comună de 335 de milioane de dolari, Kim Kardashian şi Kanye West nu au putut să se bucure de Revelion într-o destinaţie exotică sau la un festaurant de fiţe, din cauza stării de sănătate a micuţului Saint.

Mai multe