Solistul de la U2, la un pas de moarte
Bono, solistul trupei U2, era să moară, miercuri, după ce uşa avionului privat cu care călătorea de la Dublin la Berlin a cedat. Artistul de 54 de ani a aterizat însă în condiţii de siguranţă în capitala germană.
Uşa de acces situată în spatele avionului s-a desprins în timpul zborului, deasupra Germaniei, la circa 2.500 m altitudine. Cursa era operară de compania Learjet.
Cei cinci pasageri ai cursei au fost foarte norocoşi, pentru că avionul s-ar fi putut prăbuşi. Din fericire, ei au aterizat în siguranţă la Berlin, dar bagajele lor au fost pierdute.
Potrivit presei, Bono a fost singurul membru al trupei U2 aflat la bordul avionului, restul grupului sosind în capitala germană mai târziu, pentru a participa la decernarea premiilor Bambi International Music, joi seara.