Sophia Loren are 86 de ani, dar se simte ca la 20. Iată care sunt secretele actriței

9 decembrie 2020 20:14   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Sophia Loren este fenomenală! La cei 86 de ani, actriţa de origine italiană sfidează trecerea timpului. Ea a acordat recent un interviu preluat de NY Post în care şi-a dezvăluit secretele tinereţii.

Sophia Loren, 86 de ani, e adepta ideii că ”vârsta nu e decât o cifră”. Actriţa de 1,74 metri, care a câştigat de cinci ori Globul de Aur şi un premiu Oscar pentru rolul din ”Două femei” (1960) şi care are o avere de 75 de milioane de dolari, a explicat că: ”Uneori spun că am 86 de ani, dar nu cred ce aud. Mă simt de 20 de ani”. Ea a recunoscut că are în baia din casa ei din Geneva, Elveţia, ”o întreagă farmacie de creme, tratamente cosmetice, măşti de faţă şi de păr”, dar ”secretele tinereţii nu constau în asta”. Iată-i secretele:

Fericirea - ”Când mă uit în oglindă, mă bucur pentru mine. Nu mă întreb: ”Te simţi bine?” sau ”Te simţi frumoasă?”. Frumuseţea vine din interior, din sentimentul de siguranţă şi din fericirea sufletească”, a declarat ea.

Familia - ”Fiii mei au câte doi copii fiecare, dar sunt departe de ei pentru că eu locuiesc în Geneva, Elveţia. Aşa că vorbim zilnic pe telefon şi ne trimitem poze. Discuţiile cu ei îmi confirmă de fiecare dată că mâine va fi o zi mai frumoasă, cu multe surprize, chiar dacă suntem în pandemie”, a subliniat Loren.

Micile bucurii - ”Savurez lucrurile mărunte şi mă bucur de ele ca un copil: prima zăpadă sau cântecul unei păsărele. În felul acesta timpul încremeneşte şi nu mai îmbătrânesc”, a râs actriţa.

Acceptarea - ”De ce să te deprime un rid când eşti atât de fericită în interior? Multe actriţe se operează pentru a se întineri, devenind astfel alte persoane. De ce să faci asta când eşti fericită fiind tu însăţi?”, a spus Loren.

Viitorul - ”Am devenit văduvă după ce Carlo Ponti, soţul meu, a murit la vârsta de 94 de ani, în 2007. Am trăit împreună 40 de ani. Am fost foarte tristă şi ştiu că îl voi purta tot timpul în inimă, dar un astfel de eveniment te face mai puternică”, a punctat ea.

Mai multe