Soprana Montserrat Caballé a murit la vârsta de 85 de ani

6 octombrie 2018 12:22   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Soprana de origine spaniolă, Monsterrat Caballe, a decedat în dimineața zilei de 6 octombrie, în spital. Artista a avut parte de o carieră de mai bine de 50 e ani, în care a urcat pe cele mai mari scene ale lumii.

Conform mirror.co.uk, ea era internată la spitalul Sant Pau din Barcelon și suferea de mult timp de o afecțiune gravă. Funeraliile vor avea loc luni, 8 octombrie, unde vor participa mai multe nume rezonante de pe scena muzicală internațională. 

Monsterrat Caballe și Freddie Mercury au colaborat pentru una dintre piesele care au făcut-o pe Monsterrat celebră în toată lumea. 

Deși era supranumită una dintre cele mai puternice voci ale momentului, o divă a operei, ea nu-și accepta statutul. 

„Nu mă consider o legendă a operei, nici ultima divă, aşa cum deseori scriu ziarele. Fiecare perioadă are divele ei, iar în cazul meu, singurul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi fac treaba bine, cât mai bine posibil, la nivelul cel mai înalt', spunea ea într-un interviu.

Mai multe