Soţia lui George Clooney, la un pas să fie arestată în Egipt

3 ianuarie 2015 17:47   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Avocata Amal Clooney, soţia lui George Clooney, riscă să fie arestată dacă ajunge în Egipt, după ce a criticat sistemul judiciar al acestui stat într-un raport privind drepturile omului, ea fiind apărătoarea unuia dintre cei trei jurnalişti ai Al-Jazeera judecaţi la Cairo.

Amal Clooney, specializată în drepturile omului, a fost avocatul apărării pentru unul dintre cei trei jurnalişti ai televiziunii al-Jazeera, care au fost condamnaţi în luna iunie, la Cairo, pentru terorism. Sentinţa a fost însă anulată, procesul urmând să fie reluat, conform theguardian.com, preluat de Mediafax.

Amal Clooney a dorit să prezinte, în februarie 2014, la Cairo, un raport referitor la problemele sistemului judiciar egiptean, care, printre altele, permite politicienilor sa aleagă judecătorii care să se ocupe de anumite cazuri, prevedere ce a dus în iunie la condamnarea celor trei jurnalişti la închisoarea, cu pedepse între şapte şi zece ani, sub acuzaţia de terorism.

Amal a fost însă avertizată ca dacă raportul critică statul egiptean, ea şi echipa sa riscă să fie arestaţi. Raportul fusese realizat înainte ca Amal Clooney să fie implicată în apărarea jurnaliştilor al-Jazeera.

Amal Clooney îl reprezintă pe Mohamed Fahmy, unul dintre cei jurnalişti judecaţi în Egipt sub acuzaţii de terorism, care are şi cetăţenie canadiană, iar avocata face demersuri la nivel internaţional pentru a obţine deportarea lui Fahmy din Egipt în Canada. Amal urmează să aibă o întâlnire în acest sens cu premierul canadian.

Amal Alamuddin, pe numele de dinainte de căsătorie, a devenit soţia actorului american George Clooney în septembrie, după o ceremonie fastuoasă, organizată la Veneţia, în Italia, la care au participat mai multe celebrităţi din industria de divertisment, precum actorul Matt Damon şi rockerul Bono.

Avocata Amal Alamuddin, specializată în drepturile omului, i-a avut printre clienţi pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange, şi pe fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko.

Mai multe