Soţia unui fotbalist celebru şi-a dezvăluit fanteziile! Unde îi place să facă sex

19 octombrie 2017 12:36   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Mijlocaşul belgian Dries Mertens (30 de ani) e unul dintre artizanii cu care echipa italiană Napoli a impresionat în ultimele sezoane în Serie A, fiind principala contracandidată la titlu a celor de la Juventus.

Fost coleg cu Mihăiţă Neşu la Utrecht, Mertens a ajuns la Napoli în 2013, iar de-atunci e unul dintre titularii constanţi ai echipei la care activează şi internaţionalul român Vlad Chiricheş.

În viaţa privată, Mertens e căsătorit cu conaţionala Kat Kerkhofs (29 de ani), o cunoscută realizatoare de programe TV în Belgia.

Recent, consoarta lui Mertens o oferit un interviu incendiar, în care a dat detalii picante din viaţa sa intimă, dezvăluindu-şi inclusiv fanteziile sexuale.

"În public mă comport ca o doamnă, dar din punct de vedere sexual sunt puţin excentrică. Îmi place să fac sex în locuri inedite. În toaleta unui tren mi-ar place foarte mult", a dezvăluit Kat. De asemenea, soţia lui Mertens a recunoscut faptul că anul trecut a fost nevoită să facă o operaţie de micşorare a sânilor. "Erau prea mari!", spune belgianca.

Mai multe