Șpargatul lui Van Damme, cel mai tare din istorie! A fost imortalizat într-o statuie

17 decembrie 2017 11:54   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Jean-Claude Van Damme (57 de ani) este unul dintre cei mai celebri actori de filme de acțiune și arte marțiale. Familiarizat cu diferite stiluri de luptă și cu platourile de filmare încă de tânăr, Van Damme a devenit rapid unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai anilor 1980.

Deși se apropie de vârsta de 60 de ani, actorul nu dă semne că ar dori să se retragă din lumea cinematografică, ba chiar continuă să mai joace roluri în care îi sunt puse „la bătaie” aptitudinile fizice.

Jean-Claude Van Damme este într-o formă de invidiat chiar și la vârsta de 57 de ani, iar la jumătatea lunii decembrie, șpargatul care l-a făcut celebru în întreaga lume a fost imortalizat într-o statuie impresionantă, aurită, amplasată pe hotelul Bayericher Hof, din Munchen, Germania.

Pe plăcuța informatică atașată centurii sale de campion al artelor marțiale este scris „Jean-Claude Van Johnson”, numele personajului pe care-l interpretează într-un serial de televiziune, promovat de Amazon. În acest serial, el joacă rolul unui personaj care reflectă propria sa identitate. Este un actor pensionat, cunoscut în întreaga lume, cooptat însă de o agenție de spionaj pentru a îndeplini diverse misiuni periculoase. Principala sa acoperire: faptul că este notoriu (niciun criminal nu se gândește că unul dintre cei mai celebri actori de filme de acțiune din lume, ar avea rolul unui erou și în viața reală și intenționează să le dejoace planurile).

Mai multe