Steve McQueen: King of Cool
Un delincvent transformat într-un superstar talentat și un băiat rău cu un succes nebun la femei, care a primit doar o nominalizare la Oscar. Fiindcă Oscarul l-a luat finalmente pentru cea mai scandaloasă viață!
Știți hitul lui Sheryl Crow, care poartă numele actorului? Cu versurile: „Like Steve McQueen / All I need’s a fast machine / And I’m gonna make it all right”.
Aşa era starul care se lansase în vara lui 1963, odată cu senzaţionalul western “Cei 7 Magnifici”. Era îndrăgostit de cursele de maşini şi motociclete, de viteză, de adrenalină, era un veşnic rebel. Porsche-ul 930 Turbo deţinut de el până în 1976 s-a vândut anul trecut pentru aproape 2 milioane de dolari, deşi un model obişnuit costă până în 200.000 de dolari. David Beckham însuşi l-a imitate pe Steve McQueen într-o reclamă. Iar astea sunt doar două-trei exemple care ne arată că lumea continuă să fie fascinată de actorul din “The Great Escape”, “Love With The Proper Stranger”, “Papillon”, “The Thomas Crown Affair” ori “The Sand Pebbles”, care i-a adus nominalizarea la Oscar în 1967. Ceasul Rolex modelul “Steve McQueen Explorer”, care se vinde în continuare în întreaga lume, ar fi un alt exemplu. La fel şi documentarul de anul trecut, “Steve McQueen: The Man & Le Mans”, regizat de John McKenna şi Gabriel Clarke, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes – o peliculă care se concentrează pe pasiunea actorului pentru cursele de maşini, Steve făcându-şi, de altfel, singur toate cascadoriile din filme. A şi participat la curse profesioniste de maşini şi a avut un garaj legendar cu: un Porsche 917, un Porsche 908, un Porsche 356 Speedster, un Ferrari 512, un Ferrari 250 Lusso Berlinetta, un Jaguar D-Type XKSS, o Cobra din 1962 şi un Ford GT40. Dar fiindcă iubea adrenalina, Steve a avut şi o colecţie impresionantă de amenzi pentru depăşirea limitei de viteză, în 1972 fiind chiar arestat în Alaska pentru şofat sub influenţa alcoolului.
Vezi pe www.okmagazine.ro continuarea acestui articol!