Strănepotul lui Picasso este un DJ de origine vietnameză: „Pentru mine a fost o luptă să fiu acceptat de oameni”
Muzicianul s-a destăinuit revistei mexicane Hola!, povestind despre viaţa lui ca urmaş al marelui pictor şi despre proiectele pe care le întreprinde în numele acestuia.
Villa La Californie de la Cannes sau, după cum mulţi o ştiu, Villa Picasso, a fost reşedinţa lui Pablo Picasso între 1955 şi 1961. Aici a petrecut unele dintre cele mai fericite momente ale vieţii sale împreună cu Jacqueline Roque şi aici şi-a instalat atelierul. Este o etapă plină de simbolism şi magie şi, poate datorită acestui lucru, unul dintre strănepoţii săi, DJ-ul şi producătorul Florian Picasso, a decis să-i plătească, pe 11 august, un tribut plin de muzică, lumină şi culoare. Având naţionalitate vietnameză şi franceză, crescut între Paris, Cannes şi Elveţia, Florian este un profesionist.