Suma impresionantă pe care Regina Marii Britanii o cheltuie pe cadourile de Crăciun. 620 de persoane primesc daruri de la ea
Odată ce-am intrat în luna decembrie, începem să ne gândim cu toţii la darurile pe care dorim să la facem celor dragi sau la ceea ce vrem să ne aducă noul Moş Crăciun. La fel ca suveranul britanic, care a făcut un obicei din a dărui câte ceva celor apropiaţi de Majestatea Sa. Iar lista Reginei Elisabeta a II-a este destul de lungă...
În plină pandemie, până şi tradiţia regală are de suferit. Anul acesta, familia regală britanică nu se va putea aduna, cu mic, cu mare, la Palatul Buckingham, ca în ceilalţi ani, ci se va întâlni doar în număr restrâns. Însă, chiar şi respectând rectricţiile actuale – care au ca scop încetinirea răspândirii noului coronavirus - , o tradiţie de-a monarhiei cu siguranţă că se va respecta – vor fi cadouri pentru toată lumea, chit că participă sau nu la întâlnirea anuală cu Regina.
Cine primeşte cadou de la Regină?
Citește aici cine sunt cele 620 de persoane care primesc cadou de la Regina Marii Britanii