Sylvester Stallone, acuzat că a forţat o minoră să facă sex în trei. Reacția actorului
Potrivit unui raport al poliţiei din 1986, dezvăluit de ziarul “Daily Mail”, o minoră de 16 ani l-a acuzat pe Sylvester Stallone că a agresat-o sexual.
După Harvey Weinstein, Kevin Spacey, un alt mare star de la Hollywood este dat în vileag pentru lucruri monstruoase. Este vorba de Sylvester Stallone, eroul din “Rocky” şi “Rambo”.
Actorul a fost acuzat de o minoră de 16 ani că a forţat-o să facă sex în trei cu el şi bodyguard-ul său într-o cameră de hotel din Las Vegas, în 1986. La acea vreme, starul turna un film în zonă şi a profitat de naivitatea fetei, care era o mare admiratoare a sa.
Bodyguard-ul ar fi fost cel care i-a spus că se vor întâlni într-o cameră de hotel la etajul 27. Minora a făcut reclamaţie la poliţie, după cum se arată într-un raport făcut de unul dintre anchetatori. Adolescenta a ţinut însă să-şi păstreze anonimatul. Ea a mărturisit că, după ce a ajuns în camera de hotel, Stallone, care la acea vreme avea 40 de ani şi era însurat cu actriţa Brigitte Nielsen, a obligat-o să facă sex în trei cu el şi cu bodyguard-ul său, Michael De Luca, care a fost ucis de poliţie în 2013.
Mai întâi bodyguard-ul a violat-o şi apoi a forţat-o să-i facă sex oral lui Stallone. Actorul ar fi ejaculat sub ochii săi. După agresiunea sexuală violentă, cei doi bărbaţi, care erau amândoi însuraţi, au ameninţat-o pe fată că, dacă spune vreodată ce s-a întâmplat “îi vor crăpa capul”. Adolescenta le-a spus anchetatorilor că s-a simţit umilită şi ruşinată şi, de teamă ca plângerea ei să nu aibă consecinţe grave, a retras-o.
Anturajul lui Sylvester Stallone nu a întârziat să reacţioneze după aceste dezvăluiri extrem de grave. Purtătorul de cuvânt al starului a declarat pentru site-ul TMZ că întreaga poveste e “ridicolă şi categoric falsă”.