Sylvester Stallone: «Dolph Lundgren era să mă omoare în Rocky IV!»

11 noiembrie 2021 20:29   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Dezvăluire şocantă la 36 de ani de la turnarea filmului ”Rocky IV”! Sylvester Stallone şi-a amintit că după un schimb de pumni ”pe bune” cu Dolph Lundgren a ajuns la Terapie Intensivă şi a fost la un pas de moarte.

Actorul de 75 de ani a recunoscut că ”s-a întâlnit cu îngerii” după ce a filmat o scenă de luptă în ring în compania lui Dolph Lundgren, care îl interpreta pe boxerul rus Ivan Drago. El a fost dus de urgenţă la Terapie Intensivă la un spital din California după ce inima lui s-a mărit şi tensiunea arterială ajunsese la cote alarmante, în timpul filmărilor din Canada. Stallone a povestit că starea lui era atât de gravă încât aeronava a trebuit să zboare la joasă altitudine pentru a nu-i afecta starea de sănătate. Filmul ”Rocky IV” a avut un buget de 28 de milioane de dolari (n.r. enorm la vreme aceea) şi a fost cea mai mare provocare a carierei pentru cei doi actori, care au vrut să se bată ”pe bune”. Stallone, care are o avere de peste 400 milioane $, şi-a depănat amintirile în cadrul unui scurt documentar postat pe canalul lui de YouTube.

Patru zile petrecute la ATI

”Primul lucru pe care l-am filmat la lupta cu Drago a fost intrarea mea în ring, intrarea lui în ring şi pregătirea luptei. Apoi am fost accidentat destul de grav în timpul luptei încât a fost nevoie să fiu dus cu avionul la Terapie Intensivă. Practic, m-a pulverizat. Deşi nu am simţit mare lucru în timpul filmării, puţin mai târziu, în timpul nopţii, inima mea a început să se umfle, tensiunea mi-a crescut alarmant şi am început să vorbesc cu îngerii. Probabil că am leşinat pentru că următorul lucru pe care mi-l amintesc este din timpul zborului către secţia de Terapie Intensivă”, a povestit Stallone. Culmea este că la Terapie Intensivă, Stallone le explica asistentelor că trebuie ”să revină în ring să termine lupta”. A stat patru zile conectat la aparate şi abia după o săptămână a revenit la filmări. Totul s-a întâmplat după ce a încasat un pumn de la Lundgren în piept. Stallone şi-a amintit coşmarul prin care a trecut după ce a pus mâna pe mănuşile purtate la filmări, care au fost scoase recent la licitaţie pentru 20.000 $.

Mai multe