Tom Hanks și soția sa, diagnosticați cu noul coronavirus! Cei doi se află în Australia
Actorii de la Hollywood Tom Hanks şi Rita Wilson au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus, în timpul şederii în Australia, unde starul din „Forrest Gump” filmează pentru un lungmetraj despre viaţa lui Elvis Presley. Soții în vârstă de 63 de ani s-au prezentat la medic, având simptome de răceală. Acum, celebrul actor și soția sa se află la izolare.
Tom Hanks a mărturisit că a avut simptomele specifice îmbolnăvirii cu noul coronavirus, care a ucis peste 4.300 de oameni până la ora actuală. Actorul a făcut o postare pe Instagram și și-a asigurat fanii că îi va ține la curent cu evoluția stării de sănătate. Potrivit presei locale, filmul regizat de Baz Luhrmann a fost suspendat temporar, după ce Tom Hanks a fost diagnosticat cu Covid-19.
„Ne-am simţit puţin obosiţi, ca şi când am fi fost răciţi, şi am avut ceva dureri musculare. Rita a avut frisoane şi uşoară febră. Pentru a face lucrurile corect, aşa cum trebuie astăzi, în lume, am fost testaţi pentru coronavirus şi depistaţi pozitiv. Deci, ce urmează? Medicii au protocoale pe care noi le vom urma. Noi, familia Hanks, vom fi testaţi, ţinuţi sub observaţie şi izolaţi atâta timp cât sănătatea şi siguranţa publică o cer”, a scris Tom Hanks pe Instagram.
130 de cazuri de coronavirus în Australia
Australia a înregistrat peste 130 de cazuri de infectare cu Covid-19, de la depistarea coroavirusului, la finalul anului trecut, în China. În lume, au fost înregistrate în total peste 126.000 de cazuri de îmbolnăvire, dintre care mai mult de jumătate sunt vindecate, dar şi peste 4.600 de decese. Cele mai afectate ţări sunt China (aproximativ 81.000 de cazuri), Italia (Peste 12.000 de cazuri), Iran (9.000 de cazuri), Coreea de Sud (peste 7.755 de cazuri), Franţa (peste 2.280 de cazuri), Spania (peste 2.200 de cazuri), Germania (aproximativ 2.000 de cazuri), SUA (peste 1.300 de cazuri), Elveţia (peste 650 de cazuri) şi Japonia (peste 630 de cazuri).