Tony Braxton, internată în spital din cauza unei boli cumplite

14 ianuarie 2012 8:06   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Solista de culoare nu a lăsat niciodată să se înţeleagă gravitatea bolii de care suferă, mai ales că fanii nu au observat semnele acestei afecţiuni, caracterizate, printre altele, prin erupţii la nivelul pielii.

Toni (43 de ani) a fost nevoită să se interneze în spital din Los Angeles, după ce din cauza sistemului ei imunitar slăbit, care nu putea să mai lupte împotriva lupusului, au început să îi apară mai multe răni pe corp.

Ea a ţinut să îşi liniştească fanii, printr-un comunicat în care spune că se va face bine într-un timp foarte scurt. "Vreau să mulţumesc tuturor fanilor pentru suportul acordat. Am câteva iritaţii provocate de lupusul de care sufăr şi ele mă vor ţine în spital pentru câteva zile. Vreau să lămuresc lucrurile, înainte să apară tot felul de zvonuri pe această temă: voi fi bine peste câteva zile şi sunt binecuvântată pentru că am o familie uimitoare care mă sprijină", a spus aceasta, potrivit tmz.com.

Lupusul eritematos este o boală autoimună care se manifestă prin leziuni la nivelul ţesuturilor, inflamaţii ale articulaţiilor şi dureri. Majoritatea persoanelor care suferă de această boală reuşesc să o ţină sub control, dar există şi cazuri în care boala dezvoltă complicaţii la organele interne, precum inimă, plămâni sau rinichi.

Mai multe