Uite cât de sexy e Liga Campionilor la handbal feminin!
După dispariţia Oltchimului, HCM Baia Mare va reprezenta România în elita continentală, reuşind o calificare surprinzătoare în grupele Ligii Campionilor.
Fetele de la HCM au impresionat atât prin jocul prestat cât şi prin aspectul fizic al jucătoarelor. De departe cele mai atrăgătoare handbaliste de la HCM sunt în acest moment românca Ada Nechita şi unguroaica Gabriella Szucs. Cele două ar face parte fără probleme dintr-o echipă sexy ideală a Ligii Campionilor, competiţie care va debuta la începutul lunii octombrie.
Despre Ada Nechita se ştie că are un succes enorm la public nu numai în România. De exemplu, în urmă cu câţiva ani, la Mondialul de la Beijing, jurnaliştii au votat-o cea mai sexy jucătoare.
În ceea ce o priveşte pe Gabriela Szucs, jucătoarea de origine maghiară e deja de cinci ani în România, perioadă în care a făcut numeroase "victime", inclusiv în rândul fotbaliştilor. Astfel, Gabriela a avut o scurtă relaţie cu Cristi Bud, fost jucător la CFR Cluj.
Anita Gorbicz de la campioana europeană Gyor, portăriţa norvegiană Lunde Haraldsen (tot de la Gyor) şi muntenegreanca Jovanka Radicevic (Vardar Skopje) sunt alte prezenţe sexy din Liga Campionilor la handbal feminin.
Anita Gorbicz
Lunde Haraldsen
Jovanka Radicevic