Uite ce «pensionare» sexy sunt Demi Moore şi Cindy Crawford!
Încă fascinează bărbaţii din întreaga lume! Actriţa Demi Moore şi fotomodelul Cindy Crawford au reuşit să-şi păstreze frumuseţea la vârsta de o jumătate de veac. Averile le-au permis să aibă grijă de ele.
Cunoscută mai ales pentru rolul din filmul ”Striptease”, Demi Moore (53 de ani) a făcut furori recent la gala premiilor acordate de sindicatul actorilor în Los Angeles. Diva a uluit publicul cu talia ei de adolescentă şi chipul fără riduri. La averea sa de 150 de milioane de dolari, actriţa îşi permite cele mai scumpe tratamente cosmetice şi operaţii estetice la cei mai buni doctori din lume. De asemenea, face zilnic exerciţii de gimnastică de întreţinere. Demi, care are trei fete, Rumer (26 de ani), Scout (23 de ani) şi Tallulah (20 ani), din căsătoria cu Bruce Willis, ce a durat din 1987 până în 2000, arată la fel de frumoasă ca în urmă cu 20 de ani, când era unul dintre cele mai cunoscute sex-simboluri. La fel de bine se păstrează şi fotomodelul Cindy Crawford, care împlineşte în această lună 50 de ani. Cu toate acestea, ea a anunţat ieri că se pensionează din lumea modei. “Nu mai pot să mă reinventez”, a spus diva. Ea a adăugat că are o avere de 100 de milioane de dolari şi îi este de ajuns. În ultima şedinţă foto de luna trecută arată că e la fel de frumoasă ca în urmă cu 20 de ani, când era inclusă în lista celor mai sexy femei de pe planetă. Cindy este căsătorită cu fostul fotomodel Rande Gerber şi are doi copii, Presley (16 ani) şi Kaia Jordan (14 ani).