Uite cum se asortează Coco Austin cu fiica la plajă!

6 martie 2018 12:50   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Coco Austin şi fiica ei, Chanel Nicole, sunt în vacanţă la plajă în Bahamas. Cu acest prilej, diva şi-a făcut poze ca să arate lumii cum se asortează cu micuţa la costumul de baie.

Celebrul fotomodel Coco Austin împlineşte 39 de ani săptămâna viitoare, dar arată foarte bine pentru vârsta ei. Ea s-a pozat recent împreună cu fetiţa ei, de doi anişori. O treime din zi s-au bălăcit împreună la piscină la SLS Baha Mar, în Nassau. Coco a îmbrăcat-o pe micuţa Chanel într-un costum de baie identic cu al ei.

Ba chiar i-a pus pe cap un baticel la fel şi la ochi ochelari de soare asemănători. Manechinul a spus că fiica vrea să calce pe urmele ei  şi ale tatălui său, rapperul Ice T (60 de ani), în carieră. “Chiar este o artistă deja. La început nu voiam ca ea să fie artistă. Mi-ar fi plăcut să devină savant, cercetătoare în domeniul rachetelor spaţiale. Dar se pare că ea calcă pe urmele noastre. Îi place microfonul. Îi place să danseze. Îi place să cânte la microfon”, a povestit mămica mândră de progenitură. Coco şi micuţa Chanel au fost însoţite la plajă de soţul şi tăticul Ice T.  El mai are doi copii din alte două relaţii, un fiu, Ice, de 26 de ani, şi o fiică, LeTesha, care împlineşte 42 de ani la sfârşitul acestei luni. Coco şi Ice T sunt căsătoriţi din 2002 şi au împreună o avere de 44 de milioane de dolari.

Mai multe