Ultimele luni din viața lui Sean Connery au fost cumplite: ”Nu mai putea să vorbească”

1 noiembrie 2020 16:06   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Dorința lui Sir Sean Connery de a muri în somn, fără să sufere, s-a împlinit. Marele actor, cel mai bun interpret al lui James Bond, s-a stins sâmbătă, 31 octombrie, în vila sa din Bahamas, la 90 de ani. Din păcate, ultimele luni din viața lui Sean Connery au fost cumplite. ”Suferea de demență. În ultima vreme nici nu mai putea să vorbească”, a dezvăluit Micheline Roquebrune, cea de-a doua soție a starului.

Micheline Roquebrune, cea de-a doua soție a lui Sean Connery a dezvăluit că actorul suferea de demență și că ultimele luni din existența lui au fost cumplite. Singura alinare a fost faptul că Sean a murit în somn, fără să sufere.

”Asta nu mai era viață pentru el. Nici nu mai putea să vorbească în ultima vreme. Măcar a murit în somn și totul a fost atât de liniștit. Am fost tot timpul cu el și pur și simplu s-a dus. E tot ce și-a dorit”, a declarat pictorița în vârstă de 91 de ani, protrivit Daily Mail.

”Suferea de demență, iar asta l-a afectat foarte mult. Ultima lui dorință a fost să se ducă fără să sufere”, a adăugat Micheline Roquebrune.

De origine franco-marocană, Micheline Roquebrune l-a cunoscut pe Sean Connery în 1970, la un turneu de golf. ”Sean a fost superb, iar noi am avut o viață minunată împreună. A fost un model de bărbat. Știu că îmi va fi foarte greu fără el. Dar nu putea dura o veșnicie, iar el a murit împăcat”, a mai spus cea de-a doua soție a lui Sean Connery.

Mariajul lui Sean cu Micheline a supraviețuit unei aventuri cu solista Linsey de Paul în 1980, despre care s-a vorbit mult la vremea respectivă. Sean și Micheline s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private în Gibraltar, în mai 1975.

Micheline era divorțată la vremea respectivă și avea trei copii, iar Sean se despărțise și el de Diane Cilento.

Citește și:

Femeile din viața lui Sean Connery. Actorul, acuzat de violență domestică și de infidelitate

În ultimii ani, Sean Connery s-a retras pe insula New Providence din Bahamas, după ce s-a pensionat de la Hollywood, în 2006, și i-a transmis agentului său instrucțiuni clare să refuze orice propunere de film.

Citește și:

Ultima imagine cu Sean Connery în viaţă! Apare zâmbitor, alături de fiul său

Mai multe