Un actor celebru de la Hollywood divorțează a doua oară. Ce se întâmplă cu fiica lui

4 aprilie 2015 14:20   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Starul serialului de televiziune "Dispăruţi fără urmă" a depus actele prin care solicită divorţul de cea de-a doua soţie a sa, actriţa Gia Carides, informează contactmusic.com.

Artistul, în vârstă de 56 de ani, semnase documentele oficiale încă de pe 19 februarie, invocând motivul diferenţelor ireconciliabile, însă le-a depus la un tribunal din California abia în această săptămână, precizează site-ul TMZ.com, preluat de Mediafax.

Anthony LaPaglia solicită instanţei americane să îi acorde custodie comună asupra fiicei pe care o are din căsnicia cu Gia Carides - Bridget, în vârstă de 12 ani. Actorul a fost de acord să îi plătească fostei sale soţii o pensie alimentară. Anthony LaPaglia şi Gia Carides s-au cunoscut în 1994 în timpul filmărilor de la "Paperback Romance" şi s-au căsătorit în 1998. Fiica lor s-a născut în ianuarie 2003. Aceasta a fost cea de-a doua căsnicie a starului australian. El a fost căsătorit şi cu actriţa Cherie Michan.

Anthony LaPaglia este un actor australian cu o filmografie bogată, devenit celebru după ce a interpretat rolul agentului FBI Jack Malone în serialul american "Dispăruţi fără urmă/ Without a Trace", pentru care a câştigat un Glob de Aur la categoria "cel mai bun actor într-un serial-dramă". A impresionat şi cu rolul Simon Moon din serialul "Frasier", pentru care a câştigat un premiu Primetime Emmy la categoria "cel mai bun actor invitat într-un serial-comedie". În ultimii ani, starul australian s-a remarcat şi cu evoluţia sa din franciza animată "Happy Feet", în care a asigurat vocea personajului Boss Skua.

Mai multe