Un actor din seria «Harry Potter» a murit. Suferea de cancer

28 ianuarie 2017 9:49   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

A jucat rolul principal din pelicula "Omul elefant", este câștigător al unui Glob de Aur, a patru premii BAFTA și nominalizat la două Oscaruri. Mai recent, a rămas în memoria colectivă drept Garrick Ollivander, proprietarul magazinului de baghete magice din seria "Harry Potter".

John Hurt a murit la vârsta de 77 de ani, a anunțat purtătorul său de cuvânt, sâmbătă dimineața, 28 ianuarie, citat de Daily Mail. În 2015, John Hurt fusese numit cavaler de către Regina Elisabeta a II-a. În același an a aflat că suferă de cancer la pancreas și a început lupta cu boala aprigă. În octombrie 2015 a anunțat că a intrat în remisie și s-a întors la muncă. Nu la mult timp după aceea, interpretul omului elefant a acuzat probleme intestinale și, în vara lui 2016, s-a retras din producția britanică la care lucra.

Cea mai recentă apariție pe marele ecran este în pelicula nominalizată la Oscar, "Jackie", despre soția fostului președinte american John F. Kennedy, în care apare alături de protagonista Natalie Portman.

Mai multe