Un deal ameninţă concertul Iron Maiden din Cluj
24 iulie 2010 19:47
Vedete internaționale
Ultima actualizare:
Potrivit Realitatea.net, specialiştii în geologie spun că că ploile din ultima vreme s-au infiltrat până la o pânză de nisip din terenul respectiv şi astfel dealul a luat-o la vale spre Polus Center, complex comercial ridicat de omul de afaceri Arpad Paszkany, cel care îi aduce pe Iron Maiden la Cluj.
Sursa citată susţine că zidul de sprijin s-a surpat iar parcarea s-a umflat din cauza alunecărilor de teren. "În prezent o firmă de specialitate efectuează foraje pe o suprafaţă de aproximativ cinci hectare, la o adâncime de până la 15 metri, pentru a determina compoziţia şi stabilitatea solului", precizează reprezentanţii Polus.