Un nou triumf pentru Matthew McConaughey

23 octombrie 2014 8:43   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Anul acesta a fost de aur pentru marele actor. După ce a primit Oscarul pentru Cel mai bun actor, cu rolul din complexul film “Dallas Buyers Club”, în martie, acum a preluat şi trofeul American Cinematheque, pentru rolul din “Interstellar” , o nouă peliculă ce promite multe, dar şi pentru cei 22 de ani de carieră care a culminat acum cu cele mai bune interpretări ale sale!

Trecerea de la comedii siropoase la filme grele, provocatoare şi întunecate a arătat talentul deplin care-l cuprinde pe Matthew, unii crezând cu tărie că starul de 44 de ani merită o stea pe Walk of Fame. La primirea premiului American Cinematheque, din cadrul evenimentului highclass de la Hotelul Beverly Hilton, pe 21 octombrie, marele star a fost susţinut de dive ale cinematografiei, nominalizate sau câştigătoare de Oscar, dar şi de familia sa.

Matthew McConaughey – sărbătoritul serii – a purtat un costum Dolce&Gabbana, iar soţia sa, Camila, a ales tot o rochie semnată de marea casă de modă. O pereche superbă!

Kate Hudson, Reese Witherspoon, Jessica Chastain, Anne Hathaway şi altele, dar şi frumoasa sa soţie, Camilla Alves, au fost prezente în cele mai exuberante sau elegante rochii de gală!

Vezi galerie foto

Mai multe