Vă mai amintiţi de Arabela și Rumburak? Cum arată acum

26 ianuarie 2016 15:29   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Înainte de Revoluție, oferta posturilor tv nu era atât de bogată. Serialul „Arabela”, o producție cehoslovacă, era însă așteptat cu sufletul la gură de telespectatori. Click! îți arată cum s-au schimbat actorii din rolurile principale, la 40 de ani de la debutul pe micile ecrane.

Povestea în care vrăjitorul Rumburak (interpretat de Jirí Lábus) dorea cu tot dinadinsul să se însoare cu prinţesa Arabela (interpretată de Jana Nagyová) era de mare succes și în România, la începutul anilor ’80. Serialul produs în Cehoslovacia s-a bucurat și de o continuare, „Arabela se întoarce”, în 1993. De atunci, însă, și până astăzi, actorii care au dat viață personajelor principale s-au schimbat foarte mult.

Serialul „Arabela”, hit-ul producțiilor tv din anii ’80

„Arabela” a renunțat la scenă

Actriţa care a rămas în istoria cinematografiei pentru rolul Arabela, Jana Nagyová, a renunțat la scenă. Născută la 9 ianuarie 1959, a fost îndrăgostită de actorie încă din copilărie, când a început să joace teatru de amatori. A urmat studiile la Conservatorul din Bratislava și a studiat pian și canto. A jucat în 19 producţii, însă din 1993, după „Arabela se întoarce”, s-a retras din lumea teatrului şi a filmului. Din 1997, Jana Nagyová locuiește cu familia sa în Germania.

„Rumburak” și-a dedicat viața artei

Marți (26 ianuarie), interpretul vrăjitorului Rumburak a împlinit 66 de ani. Născut în Praga, Jirí Lábus are la activ peste 177 de roluri în filme şi seriale, dar este şi scenarist. Totuși, rolul din serialul „Arabela” este cel mai cunoscut. Spre deosebire de fosta lui colegă de scenă, actorul și-a dedicat toată viața artei: nu este căsătorit și nu are copii. Pentru anul acesta, are două proiecte, dintre care unul la Hollywood, intitulat „Gooblin 2”.

Mai multe