Vedete care au practicat abstinența până în noaptea nunții. ”Ne-a fost greu”

9 aprilie 2017 10:10   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Vedetele de peste Ocean nu încetează să ne uimească. Deşi pare greu de crezut, unele personalități au practicat abstinenența o lungă perioadă de timp, chiar până în noaptea nunții. Din motive religioase, din principii impuse de familii atunci când încă erau doar niște copii sau pur și simplu pentru că au vrut să se asigure că ”el este alesul”, artistele și-au impus această dorință, cu care partenerii de viață s-au conformat.

Deși tentațiile roiau la fiecare pas, mai ales în lumea hollywoodiană, unele vedete au rezistat poftelor trupești și s-au dăruit întru totul partenerului, abia în noaptea nunții.

Mariah Carey și Nick Cannon

Cei doi au așteptat până în noaptea nunții ca să își ”consume” relația. Ce-i drept, nu au așteptat mult timp până ca acest lucru să se întâmple, având în vedere că s-au căsătorit la doar două luni de relație. Atunci când s-au căsătorit, prea puțini le dădeau mai mult de un an, doi, împreună, dar au rezistat șase, cei doi fiind divorțați în prezent. La acea vreme se zvonea că Nick, cu 12 ani mai tânăr ca artista, ar fi înșelat-o, Kim Kardashian fiind un pion important în această situație. Cu toate acestea, apropiații cântăreței au declarat că aceasta s-a simțit ”umilită” în momentul în care a spus în presă că ea nu a vrut să aibă relații intime înainte de căsătorie.

Ciara si Russel Wilson

În 2014, Ciara a anulat logodna cu iubitul ei, cântărețul Future, la numai 3 luni de la venirea pe lume a copilului lor. Acesta i-ar fi fost infidel și ar fi încălcat promisiunea pe care i-a făcut-o înainte de a deveni mămică.

Deși nu i-a fost deloc ușor să treacă peste acest moment dificil al vieții ei, Ciara nu și-a pierdut încrederea în dragoste și și-a regăsit în cele din urmă fericirea alături de Russel Wilson, un sportiv cunoscut și apreciat din Liga Profesionistă de Fotbal American.

Cântăreața a mărturisit că și-au propus să nu întrețină relații intime până la căsătorie și că practică amândoi abstinența, chiar dacă nu este deloc ușor. După căsătorie, Ciara a rămas însărcinată și așteaptă al doilea copil. Sportivul a declarat într-un interviu anterior că hotărârea de a nu întreține relații înainte de căsătorie a luat-o gândindu-se la planul lui Dumnezeu pentru ei.

Courtney Stodden și Doug Hutchinson

Cortney a fost poreclită ”mireasa minoră”, după ce, la vârsta de 16 ani, s-a căsătorit cu un bărbat de 54, susținâmd că îl iubește mai mult decât orice pe lume. Se pare că diferențele de gândire dintre cei doi au dus la despărțire, astfel încât, după ce Courtney a pierdut o sarcină, s-a despărțit de Doug.  "Am luptat mult pentru anumite lucruri.l El nu a vrut, de exemplu, să-mi pun extensii de păr. Mi-a spus cu înverșunare că nu vrea asta. Când am vrut să-mi pun gene false, m-am rugat de el ca un copil. Iar el îmi tot repeta că sunt frumoasă așa cum sunt. Asta mă determina și mai mult să vreau să-mi fac operații. El m-a iubit în felul în care sunt. Dar eu sunt fericită așa cum sunt acum", a explicat tânăra, la acel moment.

Carrie Underwood si Mike Fisher

Cântăreața country nici măcar nu a locuit în aceeași casă cu viitorul său soț până când nu au ajuns la altar. Se știe că vedeta este foarte religioasă și a vrut să aștepte până la oficializarea relației.

Leelee Sobieski și Matt Davis

Actrița s-a căsătorit în 2009, atunci când a avut parte de prima noapte de iubire. "Cred că la 26 de ani ești cam mare pentru pierderea virginității, însă pentru mine era important să se întâmple după căsătorie. Nu am făcut-o din motive religioase, ci pentru că virginitatea este cel mai de preț cadou pe care i l-aș putea face unui bărbat și voiam să fiu sigură că i-l ofer bărbatului potrivit", a declarat artista, după ce subiectul s-a aflat în presă.

Mai multe